Mijlocașul german Timo Gebhart a devenit oficial jucătorul Stelei, după ce a semnat un contract pe șase luni cu formația roș-albastră. În înțelegerea dintre cele două părți există o clauză prin care, în vară, contractul poate fi prelungit pe două sezoane.
Clubul Steaua a confirmat transferul prin intermediul paginii oficiale de Facebook, anunțând și că Gebhart va purta tricoul cu numărul 18 în a doua parte a sezonului.
Mijlocașul de 26 de ani care a evoluat ultima dată în Germania, la FC Nurnberg, a oferit și primele declarații în calitate de jucător al Stelei, prin intermediul unui interviu publicat pe site-ul oficial al campioanei.
Gebhart spune că Ciprian Marica a fost un factor determinant în luarea deciziei de a veni la Steaua, fostul său coleg de la VfB Stuttgart vorbindu-i „foarte frumos despre echipă”. Playmakerul a declarat că s-a simțit cu adevărat dorit la echipă de tehnicianul Laurențiu Reghecampf, iar acest fapt l-a convins și mai mult să semneze.
„Sunt foarte fericit că am ajuns aici, deoarece este vorba despre un club recunoscut pe plan internațional. Sunt onorat că am semnat cu Steaua și vreau să le mulțumesc mult patronului echipei, antrenorului, impresarului care a intermediat transferul și, bineinteles, lui Ciprian Marica, fostul meu coleg de la Stuttgart, care mi-a vorbit foarte frumos despre echipă.
Faptul că este un club mare din Europa a contat enorm. Este o mare șansă pentru mine să revin în circuitul partidelor internaționale. De asemenea, faptul că am vorbit foarte mult cu antrenorul și m-am simțit dorit și sprijinit mi-a dat incredere„, a spus Gebhart.
Gebhart promite să răsplătească încrederea acordată de staff-ul Stelei, dar cere răbdare pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică.
„Am jucat în România de două ori, în meciuri de UEFA Champions League, la Timisoara și cu Unirea Urziceni. În primul am și înscris. Îmi aduc aminte că au fost meciuri de calitate, cu două echipe bune. Iar despre Steaua știam că este cel mai titrat club din Romania și o echipă cu prezențe constante în cupele europene.
În ceea ce mă privește, pot spune că voi da tot ce am mai bun. Am fost accidentat o lungă perioadă de timp, dar acum sunt bine și mai am nevoie de puțin timp pentru a ajunge la potential maxim. Cei din staff mă vor ajuta să mă pregătesc foarte bine și să răsplătesc încrederea care mi s-a acordat prin jocuri foarte bune. Îmi doresc să ajut noii colegi să îndeplinească obiectivele clubului și să ne bucurăm de cât mai multe trofee”, a declarat mijlocașul german.
„Sper să-i fac fericiți pe fani!”
Gebhart are un mesaj și pentru fanii Stelei, precizând că a realizat deja cât de pasionați sunt aceștia din modul în care au reacționat în momentul în care numele său a fost legat de clubul lui Gigi Becali.
„Din momentul în care presa a început să vorbească despre venirea mea la Steaua, am fost contactat de foarte mult suporteri, care mi-au recomandat să vin in Romania. Am realizat cât de pasionali sunt și cred că este un lucru extraordinar să ai atât de mulți suporteri. Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor lor și să-i fac fericiți, alături de colegii mei!”, a mai spus Gebhart pentru site-ul oficial al Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER